Preţurile ţiţeiului cresc din nou, după închiderea unei conducte importante din Arabia Saudită
Preţurile ţiţeiului au crescut din nou, după închiderea unei conducte esenţiale din Arabia Saudită, precum şi în urma eşecurilor diplomatice şi atacurilor asupra navelor, în Golf. Preţul ţiţeiului Brent a atins cotaţia de 108 dolari pe baril, la scurt timp după deschiderea pieţelor. Vineri, Arabia Saudită a anunţat că şi-a închis conducta Est-Vest, după ce […]
Citeşte toată ştirea
• • •
Alte ştiri de Rador
00:04
Reuniunea europeană de la Rovaniemi, desfășurată în nordul Finlandei, marchează revenirea Arcticii în centrul preocupărilor strategice ale Uniunii Europene. Le Monde relatează că douăsprezece state europene, printre care Franța, Danemarca și Suedia, au cerut Uniunii Europene să adopte în Arctica „un rol strategic și mai proactiv”. În declarația comună de la finalul reuniunii, acestea insistă […]
19:44
Realizator: Cristina Dumitrescu – Alianţa pentru Unirea Românilor a depus în Parlament un proiect de lege, care prevede limitarea mandatelor pentru şefii instituţiilor esenţiale ale statului. Documentul propune ca nicio persoană să nu poată ocupa o funcţie de conducere în aceste structuri pentru mai mult de două mandate, iar durata unui mandat să fie de […]
19:44
Reprezentanții Uniunii Europene au amânat cu șapte zile, până la 22 septembrie, termenul de expirare a sancțiunilor impuse Rusiei, a declarat luni un purtător de cuvânt al președinției irlandeze a UE, după ce nu s-a ajuns la un acord privind o reînnoire a acestora pe o perioadă de șase luni. Măsurile, care vizează aproape 3.000 […]
19:04
La microfon, Angelica Dan
18:45
În Republica Moldova, procurorii care au instrumentat dosarul de corupţie al concesionării Aeroportului Internaţional din Chişinău au cerut, luni, şase ani de închisoare pentru fostul premier moldovean, Iurie Leancă, și pedepse cu închisoarea între patru şi opt ani pentru toţi inculpaţii din acest dosar. Ei sunt acuzaţi că în 2013 au concesionat aeroportul unei „organizaţii […]
18:45
„Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Enache – În România, aproape 30.000 de femei din medii vulnerabile ar urma să beneficieze de screening gratuit pentru cancerul de col uterin printr-un proiect denumit CLARA și lansat la Cluj-Napoca. Programul se adresează femeilor din regiunea de nord-vest a țării, cu vârste între 25 și 65 de ani, din comunități […]
18:35
Emisiunea ”Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Enache – Preşedintele Nicuşor Dan intenţionează să cheme partidele la consultări şi să nominalizeze un candidat pentru funcţia de prim-ministru în cursul acestei săptămâni, a precizat el în cadrul unui interviu pentru televiziunea Euronews România. Deşi partidele nu şi-au schimbat poziţiile ferme adoptate după demiterea Guvernului şi nu se conturează […]
18:35
Emisiunea ”Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Enache – Preţul unui litru de benzină standard a ajuns la 9 lei şi 91 de bani, după ce în cursul dimineţii ajunsese la unele staţii din ţară la 9 lei şi 98 de bani. Și preţul mediu pentru un litru de motorină standard a ajuns, la primele ore, la […]
17:44
Consiliul Fiscal cere găsirea rapidă a unei soluţii pentru adoptarea rectificării bugetare, în condiţiile în care Guvernul interimar nu poate aproba o ordonanţă de urgenţă în acest scop. Consiliul avertizează că există probleme serioase în asigurarea banilor necesari funcţionării unor instituţii publice până la sfârşitul anului, în special, în sănătate şi, mai ales, la unităţile […]
17:05
Luni, Microsoft a prezentat un proiect de cod de conduită pentru sistemele sale interne de inteligență artificială – IA – reflectând îngrijorarea tot mai mare din cadrul industriei cu privire la necesitatea ca firmele să mențină viitoarele sisteme puternice de IA sub control uman. Documentul, aflat în lucru de cinci-șase luni, ar impune sistemelor de […]
16:54
„Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Enache – 12 ţări membre ale Uniunii Europene, printre care România, Germania, Franţa, dar şi Grecia sau Suedia cer Bruxelles-ului să îşi sporească prezenţa în regiunea Arctică, zonă în care tensiunile geopolitice sunt în creştere. France Presse scrie că într-o declaraţie comună dată publicităţii la finalul summit-ului organizat în Finlanda, cele […]
16:24
Radiojurnal – Realizator: Mihaela Enache – Situaţie neschimbată pe scena politică – partidele îşi menţin strategiile în vederea formării unui nou guvern, iar nominalizarea unui premier întârzie. Liberalii insistă pentru un cabinet de tehnocraţi care să nu aibă conexiuni cu social-democraţii, dar şi pe nevoia desemnării cât mai rapide a unui nou prim-ministru. Senatorul PNL […]
15:53
Aliații din NATO dispun de toate opțiunile necesare pentru a contracara atacurile hibride din partea Rusiei, a declarat luni secretarul general al NATO, Mark Rutte. „Dl Putin știe foarte bine că nu va reuși să ne dezbine. Iar noi avem toate opțiunile de răspuns necesare în ceea ce privește amenințările hibride. Acestea nu vor fi […]
15:44
Comisia Europeană a aprobat luni o schemă de ajutoare de stat în valoare de 52 de milioane euro, notificată de România pentru crescătorii de bovine care se confruntă cu creşterea preţurilor la combustibili şi îngrăşăminte din cauza crizei din Orientul Mijlociu. Schema se va aplica până la 31 decembrie, iar ajutorul se va acorda sub […]
15:44
Premierul danez Mette Frederiksen a declarat luni că speră ca Statele Unite și Danemarca să găsească o cale paşnică de urmat în privința regiunii arctice, inclusiv a Groenlandei – un teritoriu danez cu statut de autoguvernare. Președintele american Donald Trump a provocat, în acest an, o criză în relațiile dintre SUA și Europa, precum și […]
15:24
La microfon, Angelica Dan
15:24
Zborurile de pe aeroportul Catania din Italia au fost suspendate din nou, luni, din cauza cenușii vulcanice provenite de la activitatea continuă a Muntelui Etna, a anunțat compania care operează acest nod aerian sicilian. Inițial, toate sosirile pe aeroport – al cincilea ca volum de trafic de pasageri din Italia – au fost suspendate până […]
14:24
Introducere Conflictul pentru orașul Ciudad de México de către armata Statelor Unite în septembrie 1847 a reprezentat unul dintre cele mai importante momente ale războiului mexicano-american (1846–1848). Nu a fost vorba despre cucerirea definitivă a Mexicului de către Statele Unite, ci despre ocuparea militară a capitalei mexicane în urma unei campanii de mare amploare conduse […]
13:35
Ucraina urmează să primească în curând 841 de milioane de dolari sub formă de sprijin bugetar din partea Băncii Mondiale, garantat de guvernul canadian, a declarat luni premierul Sergii Koretski. „În contextul deficitul bugetar și al dezechilibrelor din finanțele publice, acesta este un sprijin extrem de important și oportun„, a afirmat Koretski pe aplicația Telegram./mbrotacel/dsirbu […]
12:44
Investiţiile în economia naţională au depăşit 100 de miliarde de lei în primul semestru al anului. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, este vorba despre o creştere de aproape 12 procente comparativ cu perioada similară a lui 2025. Cele mai multe investiţii s-au realizat în domeniul construcţiilor şi în industrie./aburtica RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 septembrie
12:44
Violonistul american Jayden King, în vârstă de 11 ani, a câştigat Premiul I al Secţiunii Vioară a Concursului Internaţional George Enescu 2026, în urma finalei desfăşurate ieri la Ateneul Român. El a devenit, astfel, cel mai tânăr câştigător din istoria competiţiei. Jayden King a primit, de asemenea, Premiul Publicului şi Premiul pentru cea mai bună […]
12:14
Succes românesc la Veneția. Filmul „Eu contez”, debutul în lungmetraj al regizoarei Alina Șerban, a câștigat premiul publicului în secțiunea Venice Spotlight, la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția. După premiera mondială care a fost întâmpinată cu minute întregi de aplauze și după cronicile pozitive apărute în presa internațională, […]
12:04
Caravana Gaudeamus Radio România este din nou alături de ieșeni, la început de an școlar! Cea de a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, organizată în Iași, va avea loc în perioada 16 – 20 septembrie, în cea mai vizitată și îndrăgită zonă din oraș. Evenimentul este organizat de Radio România, prin […]
12:04
Președintele francez, Emmanuel Macron și soția sa vor efectua o vizită oficială în Spania pe 29 și 30 septembrie, a anunțat luni Palatul Élysée. Macron a fost invitat de regele Felipe, iar pe parcursul vizitei se va întâlni cu premierul spaniol, Pedro Sánchez, pentru discuţii despre situația din Ucraina și Orientul Mijlociu, alături de alte […]
12:04
Un atac cu dronă rusească asupra unui tren aflat duminică la granița Ucrainei cu Polonia, membră NATO, a fost menit să sperie țările occidentale care sprijină Ucraina, a declarat luni șefa diplomației europene Kaja Kallas. „Cred că ar trebui să acționăm invers. Ar trebui să arătăm că suntem alături de Ucraina și că nu ne […]
11:54
Toamna aceasta, Eurodesk invită tinerii din Europa să facă primul pas și să exploreze oportunitățile de mobilitate internațională oferite de programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. În luna octombrie, campania „Time to Move” va aduce tinerilor peste 1.500 de activități, de la ateliere tematice și sesiuni de informare până la concursuri creative și provocări […]
11:35
Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe al Iranului a spus că relatările privind activitate la Muntele Pickaxe (Kolang Kouh) din țară sunt nefondate, după ce președintele american Donald Trump a spus că Statele Unite monitorizează activitatea de acolo. Trump spusese săptămâna trecută că SUA ar putea lovi Muntele Pickaxe și a îndemnat Iranul să […]
11:35
Lungmetrajul „Eu contez”, scris și regizat de Alina Șerban, a câștigat seara Premiul publicului „Armani beauty”, în cadrul celei de a 83-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția. Pelicula vorbită în limbile română și romani este o coproducție România, Germania, Belgia și este debutul Alinei Șerban în regie. Totuși este prima regizoare […]
11:24
Cea mai mare vânzare publică de acțiuni din istoria Africii a fost lansată în Nigeria. Rafinăria de petrol Dangote oferă peste patru miliarde de acțiuni, într-o tranzacție care ar urma să atragă aproximativ 1,4 miliarde de dolari. Compania a afirmat că îşi doreşte ca nigerienii de rând să poată deveni acţionari ai rafinăriei, care şi-a […]
11:24
Rata şomajului în România a crescut la 6,8% în cel de-al doilea trimestru al anului, arată datele publicate, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică. Diferenţa faţă de primul trimestru este de 0,3 puncte procentuale. Potrivit INS, rata şomajului este mai mare în mediul rural, aproximativ 10% şi în rândul tinerilor de până în 24 de […]
10:14
Un cutremur a avut loc în zorii zile de luni la aproximativ 18 kilometri de Sellye, județul Baranya, lângă granița dintre Ungaria și Croația, a precizat Departamentul pentru Situații de Urgență din Ungaria, într-un comunicat remis Agenţiei de Presă MTI, care menţionează: Potrivit Observatorului Seismologic „Kövesligethy Radó” din cadrul Institutului de Cercetare a Pământului și […]
10:14
Profesorii îşi pot depune, de astăzi, dosarele pentru ocuparea funcţiilor de director sau director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Perioada de înscriere se încheie pe 2 octombrie, la nivel naţional fiind vacante peste 7.800 de posturi. Potrivit Ministerului Educaţiei, pot participa cadre didactice titulare, cu o vechime în învăţământ de minimum cinci […]
09:14
Preţurile ţiţeiului au crescut din nou, după închiderea unei conducte esenţiale din Arabia Saudită, precum şi în urma eşecurilor diplomatice şi atacurilor asupra navelor, în Golf. Preţul ţiţeiului Brent a atins cotaţia de 108 dolari pe baril, la scurt timp după deschiderea pieţelor. Vineri, Arabia Saudită a anunţat că şi-a închis conducta Est-Vest, după ce […]
08:23
Preşedintele Nicuşor Dan participă, astăzi, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, care are loc în Finlanda. Reuniunea este organizată la iniţiativa prim-ministrului Finlandei, Petteri Orpo şi reuneşte lideri europeni şi reprezentanţi ai instituţiilor europene. Summitul are ca obiectiv consolidarea abordării strategice a Uniunii Europene faţă de regiunea arctică, într-un context marcat de creşterea importanţei geopolitice, […]
07:54
EVENIMENTE INTERNE – Președinție * Finlanda: Preşedintele Nicuşor Dan participă, în zilele de 13 și 14 septembrie, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi. Reuniunea este organizată la iniţiativa prim-ministrului Finlandei, Petteri Orpo, şi reuneşte lideri ai statelor europene (cancelarul Republicii Federale Germane, Friedrich Merz, prim-ministrul Republicii Polone, Donald Tusk, […]
07:34
După numărarea a peste 90% din voturi, în urma alegerilor generale din Suedia, partidele de opoziţie de stânga au câştigat o majoritate de trei locuri faţă de coaliţia de guvernare. Suedia folosește un sistem electoral bazat pe distribuirea mandatelor, o metodă de reprezentare proporțională pentru alegerea „mandatelor” sau „locurilor” în Riksdag – parlamentul suedez. Un […]
07:24
Prețul unui litru de benzină standard a atins la unele stații un nou maxim istoric, 9 lei și 98 de bani. De asemenea, prețul mediu pentru un litru de motorină standard s-a majorat la un maxim de 10 lei și 72 de bani. În București, cea mai ieftină benzină costă 9 lei și 91 de […]
07:24
Creștinii sărbătoresc azi Înălțarea Sfintei Cruci – singura sărbătoare mare din creștinism în care se ține post. Aceasta amintește de sacrificiul lui Iisus Hristos pe cruce pentru mântuirea oamenilor, iar postul este considerat gestul de sacrificiu personal al credinciosului ca mulțumire adusă lui Dumnezeu. De Ziua Crucii, Radio România Cultural și Antena Satelor vor transmite […]
07:04
Lumea creştină sărbătoreşte în fiecare an, la 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile închinate cinstirii Crucii lui Iisus. Sărbătoarea marchează două evenimente importante din istoria lemnului crucii pe care a fost răstignit Iisus: aflarea crucii, de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, și înălțarea ei […]
03:43
Directorul Dacia pentru Europa de Sud-Est, Mihai Bordeanu, a declarat că producția la uzina din Mioveni va scădea cu un procent de două cifre în 2026 și că 1.700 de angajați au părăsit compania în ultimii doi ani. Singurul motiv pentru scăderea numărului de mașini asamblate este prețul excesiv de mare al energiei electrice în […]
01:23
Reuniunea BRICS a țărilor emergente economic, desfășurată în India, a înfățișat o imagine divizată în privința gestionării conflictelor regionale dar unită în fața presiunilor economice americane, sintetizează The New York Times summitul de la New Delhi. „Într-un moment în care agravarea conflictelor din Orientul Mijlociu provoacă o creștere vertiginoasă a prețurilor energiei la nivel mondial, […]
23:04
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu cancelarul german Friedrich Merz în Finlanda, în marja Summitului Arctic European, potrivit unei postări pe rețeaua X a șefului statului. Discuțiile au vizat securitatea regională, cooperarea în industria de apărare între cele două țări și consolidarea flancului estic al NATO în fața amenințărilor Rusiei, inclusiv a incursiunilor cu drone. […]
19:44
Accidentul rutier grav, soldat cu două decese, care a avut loc astăzi pe DN15 în localitatea Gornești, din județul Mureș, a fost provocat de un șofer de 72 de ani. Acesta a pătruns pe contrasens în timp ce se deplasa spre Reghin, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat […]
18:34
Misiunea Franței pe lângă Organizația Națiunilor Unite de la Geneva a anunțat că „regretă” criticile adresate Statelor Unite pe tema drepturilor omului într-o postare pe rețelele sociale care a declanșat un diferend diplomatic și a întârziat sosirea unui nou ambasador francez la Washington. Într-o postare publicată pe X la sfârșitul lunii iulie, misiunea franceză criticase […]
17:43
Demonstrații practice de prim-ajutor vor fi organizate mâine în pasajul de la Piața Universității din București. Între orele 16:00 şi 20:00, voluntarii Fundației pentru SMURD vor prezenta tehnici de intervenție în situații de urgență în cadrul campaniei ”Salvatorii de vieți”. Un studiu arată că 82% dintre români nu se simt pregătiți să acorde primul ajutor, […]
17:14
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că numeroase „forțe foarte negative” ridică probleme legate de inteligența artificială care, în opinia sa, nu se vor materializa și a afirmat că vrea să se asigure că Statele Unite își păstrează poziția de lider în domeniu. „Suntem înaintea Chinei în domeniul inteligenței artificiale. Suntem cea mai avansată țară […]
17:14
Parlamentul din Kosovo l-a reales duminică pe Albin Kurti în funcția de prim-ministru, după ce partidul său s-a clasat pe primul loc la alegerile din iunie./aionita/amirea (REUTERS – 13 septembrie)
16:13
Rusia nu exclude posibilitatea ca discuțiile trilaterale privind Ucraina să aibă loc în luna octombrie, a declarat jurnaliștilor secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov. „Da, nu excludem această posibilitate. Vorbim, concret, despre un viitor previzibil. Adică, desigur, probabil luna octombrie. Luna octombrie nu poate fi exclusă” – a declarat reprezentantul Kremlinului, răspunzând la […]
16:13
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Kosovo că miercuri, 16 septembrie, vor avea loc adunări mari de persoane la Pristina, situație care ar putea cauza perturbări de trafic și în transportul public. Ministerul recomandă cetățenilor să se informeze în permanență cu privire la evoluția situației, să […]
15:35
Insula Lacul Morii se va redeschide oficial vinerea viitoare, după finalizarea unui amplu proiect de modernizare. Fostul teren viran, întins pe 3,4 hectare, a fost transformat într-o zonă de agrement din sectorul 6 al Bucureștiului. Investiția finanțată din fonduri europene depășeşte 11 milioane de euro și include pontoane pentru sporturi naudice, o plajă amenajată pe […]